“Nu are rost să îți dedici viața inavuțirii, pentru că nu iei cu tine pe lumea cealaltă nimic din posesiunile pământești”

Obiceiul de a pune ceva în sicriu să însoțească mortul în drumul său către lumea cealaltă datează de secole întregi. Unii oameni aleg încă din timpul vieții anumite obiecte de care nu se pot despărți nici după moarte. Aici putem aminti scrisori, bijuterii, fotografii, verigheta sau orice alt obiect are valoare sentimentală pentru persoana în cauză.

Acest obicei a depășit uneori limitele normalului întrucât oamenii au ales ca în sicriele lor să se depună și obiecte mai puțin obișnuite cum ar fi un costum „Vrăjitorul din Oz”, o vioară sau chiar un set de pantofi de clovn.

Pe lângă acestea, oamenii aleg chiar și mâncarea favorită să-i însoțească pe drumul către veșnicie.

Un studiu realizat în Marea Britanie pe 4000 de oameni a demonstrat faptul că peste o jumătate din ei își doresc fotografii depuse în sicriu, un sfert își doresc ursuleț de pluș și încă un sfert preferă o sticlă din băutura lor favorită.

Surprinzătoare este și alegerea anumitor persoane care își doresc neapărat în sicriu o lanternă.

Un obicei interesant, încă practicat chiar și la noi în țară sunt bănuții puși în mâna mortului, aceștia fiindu-i de folos pentru a trece vămile. De asemenea, în buzunarele celui decedat trebuie așezate un pieptene, o oglindă și un ac și ață, tradiția spunând că pe lumea cealaltă mortul va avea nevoie de ele. Nu este un obicei creștin și tocmai din acest motiv ortodocșii îl consideră păgân. Credincioșii sunt de părere că orice se află în mâna sau buzunarele mortului îi va face călătoria spre veșnicie mai lungă și mai grea.

Credincioșii vor așeza mereu pe pieptul decedatului o icoană pentru a-l însoți către viața veșnică

O tradiție extrem de veche amintește de teama oamenilor că mortul să nu se întoarcă să îi bântuie și tocmai din acest motiv în trecut mortului i se înfigea un cuțit în inimă pentru ca familia să fie sigură ca el nu se mai întoarce în niciun fel.

O altă datină spune că mortul trebuie să aibă musai pantofi noi.

Poate nu v-ați întrebat niciodată de unde vine expresia „salvat de clopoțel”. Ei bine, ea își are originea undeva pe la începutul secolului XVI pe teritoriul Angliei care suferea pe vremea aceea de o criză a locurilor de veci. Neavând unde să-și mai îngroape morții, ei au luat hotărârea să scoate mormintele mai vechi, pentru a putea refolosi locul de veci. Mare le-a fost mirarea când au descoperit că unul din 25 de sicrie era zgâriat pe interior semn că unii din semenii lor au fost îngropați de vii. Din acel moment, britanicii au inventat sicriul cu clopoțel pentru a putea fi un mecanism de salvare pentru persoanele îngropate de vii. Astfel de mâna mortului este legată o sfoară prinsă de un clopoțel chiar lângă mormânt și chiar multă vreme au existat în cimitire patrule care supravegheau clopoțeii.