Multă vreme a existat o confuzie între termenii „înhumare” și „incinerare”. Deși desemnează procese complet diferite este bine să fie cunoscute aspectele fiecăruia în parte. Când vorbim despre înhumare ne referim stricât la procesiunea îngropării trupului, iar incinerarea presupune arderea cadavrului în vederea obținerii cenușei.

Înhumarea reprezintă acțiunea de a îngropa un cadavru și astfel este sinonimă cu îngroparea propriu-zisă sau înmormântarea.  Singura acțiune premergătoare înhumării este îmbălsămarea.  Cadavrul este îngropat în forma sa inițială, intervențiile realizate acestuia înainte de înmormântare fiind doar cele de cosmetică mortuară.

Încinerarea reprezintă o tehnică funerară prin care cadavrul ajunge la stadiul de cenușă prin ardere. Cenușa obținută poate avea un parcurs diferit în funcție de dorința decedatului sau a familiei acestuia. Aceasta va fi depusă într-o urnă și poate fi păstrată exacta așa, o altă opțiune ar fi ca urna săfie îngropată sau cenușa propriu-zisă să fie dispersată într-un loc ales de familia celui decedat, sau chiar de el însuși înainte de a muri.

În România, tactica incinerării s-a propus pentru prima dată în a doua jumătate a secolului XIX datorită unor epidemii apărute în acele vremuri. S-a făcut această propunere datorită măsurilor igienice ce trebuiau luate în acea perioadă.

În România a fost deschis primul Crematoriu înainte de cel de-al Doilea război Mondial și purta denumirea de Crematoriul Cenușa. Încă de la începuturi, Biserica Ortodoxă Română s-a opus acestor practici întrucât ele erau considerate practici păgâne.

Până în prezent, Biserica are aceeași părere despre decizia oamenilor de a fi incinerați, în locul procesului ortodox de înmormântare. Deși încalcă prevederile Bisericii, practica incinerarării a fost folosită de-a lungul timpului și la noi în țară pentru personalități marcante ale istoriei noastre. Cel mai mediatizat caz în ultima perioadă a fost cel al lui Sergiu Nicolaescu, care a fost incinerat în anul 2013 la crematoriul Vitan-Bârzești, cel de-al doilea Crematoriu deschis în țara noastră în anul 1994.

S-a creat de-a lungul timpului ideea că orice persoană alege să fie incinerată după moarte este o persoană care nu respectă datinile credinței ortodoxe. Biserica acordă un respect deosebit corpului uman chiar și după ce acesta este părăsit de suflet. Chiar un pasaj din biblie scoate în evidență ideea că am fost făcuți din pământ și în pământ ne vom întoarce.Mai mult decât atât, religia ortodoxă este de părere că trupul trebuie sa fie păstrat în forma sa inițială pentru ca la Învierea de Apoi cei morți să se poată întoarce la trupurile lor.

Cu toate acestea, incinerarea este o opțiune a fiecărui cetățean chiar și în România și are un statut egal din punct de vedere legal cu înhumarea. Această practică trebuie realizată doar în unități specializate și în crematorii. Fiecare cadavru este incinerat individual în camere dotate corespunzător din punct de vedere tehnologic și respectând toate normele de ingienă necesare. De asemenea un aspect extrem de important îl reprezintă temperatura ridicată, în așa fel încât rămășițele să fie doar sub formă de cenușă. În acest scop, cadavrele vor fi așezate în sicrie realizate din materiale inflamabile, iar după derularea întregului proces se vor elimina materialele străine ce nu au ars, printre acestea regăsindu-se implanturi dentare și tije. Rămășițele vor fi colectate într-o urnă ce va fi înmânată mai apoi familiei persoanei decedate.

La fel cum îngroparea propriu zisă presupune pregătirea unor acte necesare înmormântării, la fel trebuie îndeplinite anumite condiții legale și în vederea incinerării. Printre acestea amintim: certificatul de deces, adeverința de incinerare, certificatul de îmbălsămare și avizul sanitar de transport dacă este cazul. Ca și durată a timpului, incinerarea poate dura maxim 3 ore în funcție de mărimea cadavrului, temperatura folosită și sicriul în care a fost depus decedatul.

O diferență marcanta între cele două practici o reprezintă costul, întrucât incinerarea poate fi și de 3 ori mai ieftină decât îngroparea propriu-zisă. Asta se datorează faptului  că nu va mai fi necesar un loc de veci și mare parte din obiceiurile populare nu vor mai avea loc.Este important de cunoscut faptul că familia poate participa la întreaga procesiune de ardere în crematoriu dacă dorește. 

În alte religii, practica incinerării este destul de frecventă. În hinduism, oamenii sunt incinerați după moarte , această religie fiind cea mai răspândită pe teritoriul Indiei. Ei sunt de părere că un corp fizic nu este decât un vehicul care conduce sufletul și astfel omul poarte renunța dupa moarte la corpul său.

În budism, incinerarea este recomandată, dar nu obligatorie. Primii budiști au fost incinerați și corpul lui Buddha a fost de asemenea incinerat urmând ca mai apoi să fie distribuit în opt locuri. Ei sunt de părere că un corp omenesc este doar un loc în care rămânem o perioadă de timp limitată și după ce sufletul decide să părăsească trupul, corpul trebuie abandonat definitiv.

În religia evreiască incinerarea este interzisă, la fel și în confesiunea protestantă. De asemenea islamiștii nu tolerează această practică, ei având propriile rânduilei funerare.